Un nou model de măsurare a dereglării afective din tulburarea de personalitate borderline

Studiile efectuate asupra dereglării afective din tulburarea de personalitate borderline au ajuns la concluzii diferite. De la reactivitate crescută în pacienţii cu BPD şi până la hiporeactivitate, majoritatea acestor studii se bat cap în cap şi nu pot cădea de acord asupra unei cauze universale în ceea ce priveşte dereglarea afectivă a celor cu borderline. O principală cauză a acestor contradicţii stă în faptul că nu exista un model universal pe care să-l studieze, asta luând în considerare faptul că emoţiile variază de la om la om şi de la circumstanţă la circumstanţă. Majoritatea studiilor s-au axat pe experimente în condiţii de laborator care analizau emoţiile ca stări fixe de durată determinată. Ori în viaţa reală, un pacient cu borderline nu se confruntă cu stări concrete de aceeaşi intensitate, separate de perioade predeterminate de timp aşa cum se întâmplă în laborator. O caracteristică fundamentală a emoţiilor rezidă în faptul că acestea fluctuează constant pe parcursul unei perioade. Apoi, majoritatea studiilor făcute în domeniul acesta s-au axat asupra unei singure componente dependentă de emoţie (precum hiperactivitatea), când este clar că mai multe componente alcătuiesc un construct mult mai vag şi mai larg denumit scurt ”dereglare afectivă”.

Un nou studiu propune o altă abordare asupra măsurării dereglării afective în tulburarea de personalitate borderline. Spre deosebire de alte studii, acesta se foloseşte de jurnale personale zilnice care măsoară nivelul afectiv şi fluctuaţiile acestuia pe un continuum mai uşor măsurabil şi aplică setul de date astel înregistrate asupra unui model care se mulează perfect pe explicaţia psihosocială a BPD-ului dată de M. Linehan. Acest model, numit DynAffect, are trei componente are rezonează bine cu cele trei componente ale modelului psihosocial al tulburării de personalitate bordeline. M. Linehan definea acest ultim model ca 1. senzitivitate crescută la stimuli emoţionali, care se traduce printr-un prag mai mic de recunoaştere a stimulilor emoţiilor negative sau a răspunde la aceştia; 2. răspuns intens la stimuli emoţionali; 3. reîntoarcere lentă la un prag emoţional de bază ceea ce presupune o durată mai mare a răspunsului emoţional.

Modelul DynAffect are de asemenea trei componente. Diferenţele individuale în pattern-urile afective de bază presupun trei procese fundamentale: 1. o bază afectivă care constituie o stare în jurul căreia starea afectivă fluctuează şi în contrast cu care o putem măsura eficient pe ultima; 2. un nivel de variabilitate afectivă care afişează deviaţiile de la baza menţionată anterior; 3. puterea atracţiei care se referă la forţa reglatoare ce atrage astea deviaţii afective înapoi la baza afectivă la finalul emoţiei.

Procesele propuse de modelul DynAffect pot fi mapate peste elementele psihosociale ale modelului lui Linehan: senzitivitatea crescută la stimuli emoţionali influenţează baza afectivă; această senzitivitate crescută duce la o mai bună abilitate de a trăi emoţii negative. În al doilea rând, răspunsul intens la stimulii emoţionali duc la o reactivitate crescută faţă de respectivii stimuli care provoacă fluctuaţii în jurul bazei afective. În al treilea rând, o putere redusă de atracţie (forţa reglatoare) poate fi privită ca o reîntoarcere înceată la baza afectivă (şi, ca şi consecinţă, cei cu BPD tind să rămână mai multă vreme în acel stadiu de emoţie negativă).

Luând în cosiderare aceste două modele suprapuse şi utilizând tehnica jurnalului electronic, autorii studiului au propus următoarele trei ipoteze de cercetare:

  • 1. că pacienţii cu BPD vor raporta o bază afectivă mai negativă decât grupul de control;
  • 2. cei cu BPD vor avea o variabilitate afectivă mai mare decât grupul de control;
  • 3. comparativ cu grupul de control, cei cu BPD vor avea o reîntoarcere la baza afectivă mai slabă/mai înceată.

Experimentul a fost efectuat exclusiv pe femei, cu grupuri de subiecţi din SUA şi Germania. A reieşit că, într-adevăr, femeile cu borderline înregistrează o bază afectivă global evaluată ca fiind negativă. A doua ipoteză de cercetare s-a confirmat şi ea, femeile cu BPD înregistrând o variabilitate afectivă mai mare când a venit vorba de stres. A treia ipoteză de cercetare s-a confirmat doar parţial, cu femeile BPD prezentând o mai lentă întoarcere la o bază afectivă doar în cazul situaţiilor de stres.

Un lucru important pe care îl deducem din acest studiu este faptul că baza afectivă a persoanelor cu tulburare de personalitate borderline este mai întunecată decât a celorlalţi oameni. Că atunci când sunt împresuraţi de emoţii, baza la care le raportează pe acestea este mai neagră şi deci suferinţa celor cu BPD este mai mare în caz de emoţii negative care ies din tiparul lor zilnic. Reîntoarcerea la normal se face mai lent decât în cazul persoanelor non-BPD care suferă de stres iar emoţiile celor cu borderline variază într-o mai mare măsură decât ale oamenilor fără borderline.

Mai mult, frumuseţea acestui studiu rezidă în faptul că a reuşit să folosească un model unificator de măsurare în ansamblu a emoţiilor negative în loc să se concentreze pe particularităţi. Preia dereglarea afectivă a celor cu BPD ca pe un tot unitar, măsurabil, deductibil la componentele lui de bază şi nu ca pe componente diferite, observabile liber, ce pot fi desprinse din totul a ceea ce reprezintă dereglarea afectivă.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *