Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă

Este una dintre cele mai mediatizate tulburări de personalitate şi confundată des cu OCD-ul. Se caracterizează printr-o preocupare excesivă faţă de ordine, perfecţionism şi control. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt oameni încăpăţânaţi şi rigizi, perfecţionişti până în punctul încăpăţânării. Sunt preocupaţi de reguli şi moralitate, sunt inflexibili şi avari, dependenţi de muncă şi obsedaţi de control. Printre alte trăsături de personalitate se numără adunarea de bunuri, indecizia, refrectabilitatea în a delega sarcini. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt cotemplativi, lipsiţi de afectivitate şi au accese de furie.

Printre efectele secundare ale TPOC se numără anxietatea sau tulburările de dispoziţie. Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă se descurcă excelent la locul de muncă, sunt eficienţi, excelenţi până la punctul excesului. Îşi sacrifică viaţa, activităţile sociale şi familia, căsnicia pentru locul de muncă. Relaţiile de familie sunt încordate din această cauză dar şi din cauza faptului că sunt încordaţi, nemplicaţi, autoritari şi dominativi. Sunt caracterizaţi de lipsa de afectvitate, lipsa de căldură şi lipsa de trandreţe. Sunt excesiv de perfecţionişti şi nu tolerează o abatere de la regulile lor, sunt dominanţi şi furioşi. Din cauza perfecţionismului pot eşua în activităţile lor pe care de multe ori nu le pot duce la îndeplinire aşa cum doresc.

Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă îşi planifică activităţile la secundă, simţind tot timpul că e nevoie de mai mult efort şi timp pentru a-şi atinge scopurile. Nu le plac surprizele şi lucrurile pe care nu le pot controla.

Între 2 şi 8% din populaţia globală suferă de tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă. Ceea ce filmele mediatizează mai des este tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD-ul) care diferă de tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă prin faptul că prima este o tulburare anxioasă. Nevoia de simetrie, adunatul de bunuri şi rigiditatea sunt caracteristici întâlnite în ambele. Nu toţi cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă simt însă nevoia de a întreprinde ritualuri repetitive, deşi comportamentul OCD poate fi uneori întâlnit şi în cazul lor.

Unii oameni cu TPOC afişează o obsesie pentru curăţenie. Vor curăţa, spăla, şterge, freca geamurile şi mobila de mai multe ori pe săptămână. Gândirea este dihotomică – acţiunile proprii sau ale altora sunt fie ”bune”, fie ”rele”, fără o zonă intermediară între cele două. Frustrarea cauzată de inabilitatea de a curăţa perfect mediul înconjurător lasă loc uneori furiei şi violenţei. Cei cu TPOC sunt pesimişti şi uneori depresivi. Sunt preocupaţi de alcătuirea de liste, programe, detalii. Perfecţionismul lor poate merge până în a ineficientiza acţiunea. Preferă ordinea şi productivitatea în detrimentul familiei şi a relaţiilor de prietenie. Sunt inflexibili când vine vorba de morală, etică, valori. Sunt incapabili de a lucra cu alţii dacă acei oameni nu se conformează întru totul dorinţei lor şi modului lor de a aborda lucrurile. În ceea ce priveşte banii, aceştia sunt văzuţi ca obiecte de adunat şi folosit în caz de catastrofă.

Cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă sunt precauţi şi se îndoiesc mereu de realizările lor. Aderă excesiv la convenţiile sociale şi sunt excesiv de pedanţi. Sunt rigizi, insistenţi în a-i face pe alţii să respecte regulile lor.

Tratamentul pentru tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se realizează cu ajutorul unui psiholog şi a terapiei cognitiv-comportamentale.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică) şi cea de Litere (Biblioteconomie). A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

6 răspunsuri

  1. septembrie 8, 2015

    […] de personalitate schizotipală au şi tulburare de personalitate schizoidă, paranoidă, evitantă, obsesiv-compulsivă sau […]

  2. septembrie 8, 2015

    […] persoanele faimoase cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă se numără Leonardo DiCaprio care afirma în trecut că nu se poate abţine să nu calce pe […]

  3. septembrie 10, 2015

    […] ore. În unele cazuri, netratată, tulburarea se poate dezvolta în schizofrenie paranoidă, tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă, agorafobie sau episod depresiv major. Cei cu TPP pot de asemenea prezenta concomitent simptomele […]

  4. ianuarie 3, 2016

    […] 56% din cei cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă ajung să dezvolte şi tulburare de personalitate evitantă, ultima fiind prevalentă în 45% din […]

  5. februarie 23, 2016

    […] şi plăcere care întreţine comportamentul. Tricotilomania este în strânsă relaţie cu tulburarea obsesiv-compulsivă, cu diferenţa că în tricotilomanie lipsesc obsesiile care perpetuează comportamentul, acestea […]

  6. februarie 25, 2016

    […] tulburare bipolară, tulburare de spectru autist, anorexia nervosa, abuz de substanţe, ADHD, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie majoră, fobie socială, agorafobie şi anxietate generalizată. Cercetătorii au […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *