Tulburarea de personalitate histrionică

Sunt actorii celor cu tulburări de personalitate, seducătorii dintre noi. Histrionicii se află într-o permanentă căutare a atenţiei şi au nevoie permanentă de afirmare. Sunt plini de viaţă, dramatici, din cale afară de entuziaşti şi flirtează mai cu toată lumea într-un mod necuvenit. Între 2% şi 3% din populaţie poate fi diagnosticată cu TPH.

Caracteristic histrionicilor este felul în care se poartă: gălăgioşi, fac mişcări bruşte, gesturi teatrale, îşi supralicitează emoţiile până în punctul în care ai impresia că joacă un rol. Sunt egocentrici, manipulatori şi uşor de impresionat. Se descurcă bine în situaţii sociale şi se doresc mereu a fi în centrul atenţiei. Din cauza nevoii de a primi atenţie vor exagera mereu în ceea ce le priveşte comportamentul, vor căuta noutatea şi incitantul şi se vor plasa în situaţii riscante.

Cei cu TPH se plictisesc uşor. Schimbă des locul de muncă deoarece nu pot face faţă situaţiilor frustrante. Râd zgomotos, trântesc lucruri, gesticulează, folosesc un limbaj elevat în circumstanţe care nu îl cer. Sunt extrem de sensibili la critică şi vanitoşi din cale afară, nu doresc să se schimbe şi vor totul cât mai repede şi cât mai uşor. Histrionicii iau decizii pripite şi se pot preface că au afecţiuni sau boli (dureri de cap, de spate, ameţeli) pentru a păstra atenţia focalizată asupra lor.

Au un impuls sexual mai puternic ca alţii, folosindu-se de înfăţişarea lor pentru a seduce. Văd relaţiile cu ceilalţi ca fiind mai mult decât simple prietenii ori amiciţii şi din acest motiv vor căuta să le dezvolte în relaţii intime. Un histrionic, fiind foarte sociabil, va căuta să se împrietenească cu toată lumea. În clipa când o persoană de sex opus îi va acorda mai multă atenţie, va crede că respectiva persoană s-a îndrăgostit şi va crede despre sine că este îndrăgostit(ă). Histrionicii ajung să facă declaraţii de dragoste pompoase unor oameni pe care îi cunosc de doar câteva zile, dar idila va dura puţin, până ce histrionicul va stoarce din celălalt toată atenţia de care crede că are nevoie.

Vor blama eşecurile personale asupra altora. Un histrionic nu este niciodată vinovat de ceea ce a făcut ci va acuza mereu forţe externe de problemele lui.

Pe un histrionic îl recunoşti uşor după modul în care se comportă: vorbeşte tare şi cu un aer teatral; râde zgomotos; gesticulează des şi-şi modifică mimica feţei pentru a amplifica vizual senzaţiile pe care încearcă să le transmită; întrerupe conversaţiile altora într-un mod nepoliticos pentru a acapara atenţia celor din jur; nu suportă să nu fie luat în seamă şi va plusa cu tonul vocii şi gestica pentru a ieşi în evidenţă; foloseşte cuvinte pe care nu le înţelege pentru a denota un grad de cultură şi educaţie menit să-i acorde importanţă. Un histrionic se îmbracă fie seducător, fie atipic, încercând să atragă asupra sa privirile celorlalţi.

Femeile sunt de patru ori mai predispuse să dezvolte tulburare de personalitate histrionică decât bărbaţii. Spre deosebire de cei cu ciclotimie şi tulburare bipolară, histrionicii menţin comportamentul teatral şi nu sunt întrerupţi de perioade de depresie.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. august 28, 2015

    […] Viaţa socială a persoanelor cu hipocondrie este afectată din cauza preocupării excesive a bolii imaginate şi s-a putea să-şi concentreze atenţia asupra anumitor locuri din corp precum capul sau inima, căutând în permanenţă ceva care să le confirme faptul că sunt bolnave. Sunt persoane anxioase, nervoase şi/sau depresive. Cei care sunt incapabili să exprime emoţii sunt mai susceptibili să dezvolte hipocondrie. Durerea percepută este localizată de cele mai multe ori în zone generale ale corpului: piept, spate, ficat, cap. În multe cazuri, persoanele ipohondre suferă şi de tulburare de personalitate histrionică. […]

  2. septembrie 3, 2015

    […] este lacom, simte plăcere în a lua lucruri de la oameni; tipul riscant – are trăsături histrionice, este nesăbuit, impulsiv, încrezător, se implică în acţiuni periculoase; tipul care îşi […]

  3. decembrie 1, 2015

    […] acomodat – are trăsături histrionice, este graţios, binevoitor, se conformează rapid, agreabil, se adapteză rapid rolului submisiv […]

  4. februarie 9, 2016

    […] 07. Tulburarea de personalitate histrionică […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *