Tricotilomania: smulgerea părului

Comportamentul compulsiv de smulgere a părului este numit în psihologie ”tricotilomanie” şi se manifestă la toate categoriile de vârstă, inclusiv la copiii mici. Smulgerea părului de pe corp produce o senzaţie de descărcare şi plăcere care întreţine comportamentul. Tricotilomania este în strânsă relaţie cu tulburarea obsesiv-compulsivă, cu diferenţa că în tricotilomanie lipsesc obsesiile care perpetuează comportamentul, acestea fiind înlocuite de plăcerea descărcării pricinuite de smulgerea firelor de păr.

În cazul copiilor de până la 4 ani, părul este smuls în general doar de pe scalp. Comportamentul poate fi însoţit de crize de furie şi apare de obicei în momente de oboseală sau plictiseală ale copilului. Când copilul este foarte obosit, se uită de mult timp la televizor sau este obligat să participe la o activitate pe care o consideră ca fiind plictisitoare (cum ar fi în cadrul grădiniţei) tricotilomania se poate manifesta. După vârsta de 4 ani părul poate să fie smuls şi de pe gene sau sprâncene, împreună cu cel de pe scalp. Comportamentul poate fi însoţit de un ritual anume cum ar fi numărarea firelor de păr smulse, ascunderea acestora sau mirosirea lor. Tot după vârsta de 4 ani tricotilomania poate apărea ca o reacţie la stres, unde prin ”stres” se înţelege o situaţie care provoacă anxietate cum ar fi orele de şcoală sau climatul tensionat de acasă. În majoritatea cazurilor tricotilomania se manifestă într-un mediu intim, ferit (mai degrabă acasă decât la şcoală).

Între 8 şi 12 ani tricotilomania apare ca răspuns la o situaţie stresantă – hărţuirea copilului la şcoală de către alţi colegi, abuzul părinţilor sau al unui profesor. După vârsta de 12 ani, odată cu dezvoltarea fizică a copilului, smulgerea părului poate să survină şi din zona pubiană, dar mai degrabă tot de pe scalp. În adolescenţă comportamentul poate surveni ca un răspuns la lipsa de independenţă a individului. Dacă acesta simte anxietate şi a fost crescut într-un mediu coercitiv, smulgerea părului poate veni ca un răspuns la aceste probleme, fiind – simbolic vorbind – o formă de exercitare a controlului asupra propriului corp.

Ca şi o consecinţă a smulgerii părului, copilul poate resimţi ruşine. Simte că ceea ce face este ieşit din tipar, şi – în plus – cu timpul absenţa părului din zonele afectate vizibil ale scalpului poate deveni ţinta ridiculizării covârstnicilor. Părinţii pot certa copilul încercând să-i schimbe comportamentul în mod forţat sau chiar ridiculizându-l la rândul lor. Aceste situaţii au efecte nefaste asupra copiilor şi adolescenţilor, întărindu-le comportamentul. Ca şi în cazul tulburării obsesiv-compulsive, atât încurajarea cât şi descurajarea comportamentului duce doar la menţinerea acestuia.

Comportamentul de smulgere a părului poate fi diminuat prin înlăturarea stresorilor din preajma copilului, o atitudine suportivă şi înţelegătoare din partea părinţilor şi începerea şedinţelor de terapie cognitiv-comportamentală. Tricotilomania este mai des întâlnită la copiii între 9 şi 13 ani şi poate fi uneori declanşată de depresie. Între 0,6% şi 4% dintre copii pot afişa simptome iar majoritatea îşi smulg părul fără să realizeze că o fac. Uneori, tricotilomania poate apărea episodic, cu zile, săptămâni sau luni între episoade. În cazul copiilor mai mici de 5 ani, comportamentul poate să dispară de la sine cu timpul. În cazul adulţilor, tricotilomania apre de obicei împreună cu alte tulburări sau boli mintale iar tratarea acestora poate rezolva şi problema smulgerii părului. Între 70% şi 90% dintre cei cu tricotilomanie sunt de sex feminin.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică) şi cea de Litere (Biblioteconomie). A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *