Suferinţa din depresie are şi părţile ei bune

Oricât ar părea de ciudat la prima vedere, suferinţa are şi părţile ei bune. Şi este bine să cunoaştem aceste părţi bune pentru a ne aminti de ele în clipele în care suferinţa este de neevitat. Ideal este ca atunci când suntem depresivi sau anxioşi sau ne izbim de efectele negative ale fobiei sociale să consultăm un psiholog pentru a scăpa de problemă. Este – desigur – mai indicat să scapi de disconfort decât să-l prelungeşti. Dar există momente în viaţă peste care trecem mai greu sau clipe în care ajutorul este deocamdată departe. Şi în acele clipe este bine să ne aducem aminte că suferinţa are un scop şi că ne putem folosi de această informaţie pentru a scăpa mai repede de ea.

Să luăm depresia, de exemplu. Un episod depresiv major te aruncă în cel mai întunecat iad şi indicat e să apelezi la un psiholog pentru a ieşi din depresie. Dar suferinţa provocată de episodul depresiv major te învaţă totodată cum să reacţionezi într-o viitoare instanţă în care un alt episod depresiv major ar putea să apară. Persoanele cu distimie care se lovesc de episoade depresive majore în viaţă află că primul asemenea episod este de durată şi de mare intensitate, dar că următoarele scad în amploare pe parcursul vieţii. Asta deoarece din fiecare episod depresiv major distimicul învaţă cum să evite prelungirea suferinţei, deprinde mecanisme de coping şi – data viitoare – va face tot posibilul să scape mai repede de rău. Depresia şi modul în care acţionează, deşi având o conotaţie negativă, serveşte unui scop. Când – depresivi fiind – ne izolăm de lume şi abandonăm serviciul ori responsabilităţile zilnice, asta în sine ne oferă mai mult timp pentru a trece peste episodul depresiv fără stresori din exterior. Un depresiv care îşi pierde serviciul din cauză că nu a mai putut lucra este ferit totodată de stresul de la lucru şi are – prin urmare – mai mult timp la dispoziţie pentru a căuta ajutor în cei apropiaţi lui.

Unele persoane depresive, în special cele care experimentează episoade de depresie în tulburarea bipolară, au tendinţa să devină creative în acele clipe de suferinţă. Suferinţa din depresie ne face să căutăm să o exprimăm într-un fel sau altul, iar actul creativ este o formă de exprimare. Vrem ca alţii să ştie cât suferim, iar când acei ”alţii” nu sunt în imediata noastră proximitate sau la un telefon distanţă, actul creativ precum realizarea unei picturi sau compunerea unei piese muzicale ne ajută să exprimăm suferinţa într-un mod productiv. Asta în sine conferă suferindului senzaţia că este ascultat de un public nevăzut şi totodată îi redă primului încrederea în propria persoană.

Disconfortul provocat de separarea de persoana iubită, în cazul în care separarea rezultă în depresie, îl învaţă pe suferind să evite pe viitor contactul cu anumite persoane ori să tragă concluzii folositoare din propriile greşeli. Ceea ce a dus la despărţire – filtrat prin prisma suferinţei – este o lecţie de viitor care ajută depresivul să caute evitarea suferinţei într-o altă posibilă instanţă.

Cu alte cuvinte, suferinţa în sine prezintă şi o soluţie pentru reducerea ei. Ne mobilizează să rezolvăm problema, ne educă, ne face să ne ferim pe viitor de pericole similare. Suferinţa din depresie ne modelează în oameni mai puternici. Pentru că floarea de lotus – oricât de rară şi frumoasă ar fi – tot din noroi creşte. Şi e bine ca atunci când ajutorul e departe să ne amintim de asta.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *