Sindromul copilului mijlociu

În familiile cu mai mult de doi copii pihologii au constatat un tipar în ceea ce priveşte copiii mijlocii şi au numit acest efect ”sindromul copilului mijlociu”. Este cunoscut faptul că ne creştem copiii în mod diferit. Copilul cel mare primeşte iniţial toată atenţia, fiind unicul din familie. Naşterea celui de-al doilea copil abate mare parte a atenţiei asupra bebeluşului iar copilul cel mare se simte neglijat şi devine invidios pe fratele sau sora mai mică. Dar lucrurile devin mai grave când în familie apare cel de-al treilea copil.

Apariţia celui de-al treilea copil are implicaţii majore în special asupra dezvoltării celui de-al doilea. Copilul mijlociu, obişnuit până atunci cu întreaga atenţie a familiei, se simte înlăturat, întocmai cum s-a simţit fratele mai mare la naşterea lui. Problema este că fratele sau sora mai mare decât el este deja mai înaintat(ă) în vârstă şi nu are timp de el. Atunci când copiii sunt lăsaţi singuri, fratele mai mare primeşte mereu sarcina de a avea grijă de ceilalţi doi, dar întocmai cum procedau părinţii, mare parte a atenţiei lui se abate asupra copilului mai mic, considerat mai fragil. Copilul mijlociu se simte astfel de două ori mai neglijat – o dată de părinţi, a doua oară de fraţii şi surorile lui.

Dacă fratele mai mare devine liderul copiilor şi este nevoit să înveţe să le poarte de grijă, fiind mereu îndrumat de părinţi în acest sens, cel mai mic este cel răsfăţat care primeşte dulciuri primul şi ţinut în braţe mai des. Prin urmare, în multe cazuri, copilul mijlociu dezvoltă trăsături de personalitate care includ stimă de sine scăzută şi timiditate. Uneori copilul mijlociu va adopta o atitudine de rebel în faţa neglijării lui şi atunci, în adolescenţă, are o şansă mai mare ca ceilalţi să devină un copil-problemă. Spre deosebire de fratele mai mare, de la cel mijlociu familia nu se aşteaptă să aibă succes în tot ce întreprinde. Prin urmare sunt mai independenţi, învaţă singuri să negocieze mai bine cu păriţii şi ceilalţi copii, nu se tem să îşi asume riscuri şi sunt buni ascultători. Din cauză că se simt neglijaţi iar fratele mai mare şi-a asumat rolul de lider, sut împinşi să aibă un simţ al dreptăţii mai dezvoltat şi să caute să câştige competiţiile cu fratele mai mare.

Deoarece au o stimă de sine mai scăzută, copiii mijlocii vor evita conflictele, sunt mai încrezători în alţi oameni şi mai cooperanţi. Ulterior în viaţă, copiii mijlocii au mari şanse să devină actori, profesori, diplomaţi, avocaţi ai apărării. Printre numele cu rezonanţă care au crescut ca şi copii mijlocii se numără Abraham Lincoln, Donald Trump şi Madonna.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Izabel spune:

    Un copil miljociu ar putea practica meseria de psiholog?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *