Se poate transmite depresia?

Răspunsul poate părea simplu. Nefiind un virus, depresia nu se transmite altora. Studiile arată însă altceva, şi anume faptul că atunci când stăm în preajma persoanelor deprimate riscăm să ajungem la rândul nostru deprimaţi. În sprijiul acestei idei vine un experiment realizat în 2015: doi şobolani au fost supuşi unor condiţii de stres menite să le inducă o stare de depresie. Rozătoarele au fost private de întuneric vreme de mai multe ore iar asta le-a deranjat somnul; aşternutul le-a fost udat cu apă pentru a crea discomfort. Rezultatul a fost că şobolanii au început să bea din ce în ce mai puţină apă cu zahăr, unul din alimentele lor preferate. Partea interesantă însă vine de-abia acum. După o vreme, celor doi şobolani le-a fost alăturat un al treilea care nu fusese supus condiţiilor de stres. Acest al treilea şobolan a preluat treptat starea de depresie a colegilor lui doar urmărindu-le comportamentul.

Depresia se poate transmite şi în cazul oamenilor. Când stai multă vreme în preajma unei persoane deprimate, modul de gândire al acesteia se poate reflecta asupra ta şi rişti să preiei treptat acest mod de gândire. Un alt studiu a căutat să vadă dacă depresia este contagioasă şi a urmărit evoluţia a 103 de perechi de colegi de cameră dintr-un campus universitar. Colegii deprimaţi care au început să rumineze asupra condiţiei lor au transmis treptat acest mod de gândire celor cu care erau în cameră de mai multă vreme până ce şi studenţii fără depresie au început să rumineze la rândul lor. Cu alte cuvinte, unii studenţi fără gânduri negative au început să prezinte simptome similare cu cele ale depresiei.

O explicaţie psihosocială constă în faptul că tindem să imităm într-o oarecare măsură persoanele apropiate cu care intrăm zilnic în contact. Dacă o asemenea persoană suferă de depresie aceasta va tinde să verbalizeze gândurile negative şi ruminaţiile. O va face destul de des şi, vrând-nevrând, intrăm în contact cu acele idei cu conotaţie negativă. Mai mult, comportamentul afectat de depresie este uşor de distins de cel neafectat de depresie. Urmărindu-l vom avea tendinţa să-l preluăm, să ne pliem cumva pe el. O facem fie pentru că aşa considerăm că trebuie să ne raportăm la suferinţa altuia (imitând lentoarea în mişcare, tonul scăzut al vocii) fie pentru că a ne comporta radical diferit ar lăsa impresia de lipsă de empatie din partea noastră.

Într-o oarecare măsură putem afirma că depresia este contagioasă, dar această afirmaţie prinde validitate doar în anumite cazuri şi în situaţiile în care intrăm des în contact cu persoane deprimate. Asta nu înseamnă că aceste persoane trebuie evitate din cauză că ne temem ca nu cumva modul lor distorsionat de gândire ne-ar putea afecta. Dimpotrivă – depresia se estompează dacă persoana depresivă socializează şi este conştientă de suportul celor din jur. Fiţi alături de cei dragi atunci când dau de vremuri grele şi astel îi veţi ajuta să treacă mai uşor peste depresie. Insistaţi să consulte un psiholog şi nu-i evitaţi dacă încearcă să discute despre situaţia lor. E ceea ce ne face, la urma urmei, oameni.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *