Rolul unui expert psiholog în cauze civile şi penale

Aveţi o cauză civilă sau penală în care a fost numit un expert psiholog? Poate copilul v-a fost agresat sau poate speţa face referire la un divorţ iar acum se decide cu cine vă rămâne fiul. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre expertiza psihologică din cadrul procesului şi rolul expertului psiholog.

Expertul psiholog nu poate avea o dublă funcţie într-un proces, şi de aceea nu poate fi şi psiholog şi martor în respectivul proces. Deoarece respectă prevederiile legii, expertul psiholog poate divulga datele şi informaţiile furnizate de subiectul analizat dacă instanţa dispune acest lucru.

Expertiza psihologică are relevanţă în instanţă numai dacă este aprobată de către un judecător, numindu-se în acest caz expertiză judiciară. O expertiză extrajudiciară este cea cerută de avocatul uneia dintre părţi şi are rol pur informativ, neputând fi folosită în instanţă. De asemenea, este nevoie de acordul ambelor părţi din proces pentru a efectua o expertiză extrajudiciară. De exemplu, dacă expertului psiholog i se cere să realizeze câteva şedinţe cu un copil ai cărui părinţi divorţează, ambii părinţi trebuie să-şi dea acordul în scris pentru ca expertiza să poată fi efectuată.

Costurile expertizei sunt susţinute de cele două părţi în comun sau de către Statul Român (în cazurile în care părţile nu au fondurile necesare ori copilul este orfan).

Procedura de expertiză psihologică trebuie explicată clientului în detaliu: derularea acesteia, faptul că va trebui semnat un contract şi că e nevoie de un consimţământ prealabil, procedurile folosite de către expertul psiholog, în ce condiţii, cine e beneficiarul direct şi cui i se vor trimite rezultatele.

În cazul unei expertize judiciare, psihologul răspunde doar în faţa magistratului (a judecătorului) care a cerut realizarea expertizei. Expertul psiholog este numit de instanţă fie în mod aleator, fie la recomandarea avocatului uneia dintre părţi (caz în care partea cealaltă din proces trebuie să cadă de acord cu numirea expertului psiholog).

Expertul psiholog trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea efectua o expertiză judiciară: nu trebuie să fie rudă mai mică de grad IV cu una din părţile implicate în proces, să nu aibă calitatea de martor în proces, să nu fie reprezentantul, tutorele, curatorul sau avocatul uneia dintre părţi, sau să nu planeze asupra lui suspiciunea de imparţialitate care va trebui argumentată clar în faţa instanţei.

În cauzele penale, sabotarea expertizei psihologice chiar şi de către subiectul acesteia se pedepseşte prin lege. Refuzul subiectului de a continua în procesul expertizei odată de judecătorul a dispus efectuarea acesteia se pedepseşte cu amendă, dublarea costului expertizei sau mai rău. În aceste cazuri se impune reluarea expertizei la o dată ulterioară. Cu alte cuvinte, chiar dacă acuzaţi dureri, mimaţi somnolenţa ori invocaţi alte motive, expertiza psihologică tot va avea loc, fie acum, fie la o dată ulterioară (cu costuri adiţionale şi semnalări în dosar). Mai mult, orice încercare de intimidare, sabotare, agresare ori redirecţionare a expertului psiholog trebuie semnalată instanţei de îndată.

După realizarea interviului cu clientul şi a testelor psihologice, după finalizarea şedinţelor, realizarea propriu-zisă a raportului poate dura chiar şi mai multe zile. Dacă expertul psiholog a fost numit de judecător, cu greu pot fi atacate în instanţă rezultatele primului.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *