O nouă modalitate de tratare a fobiilor în psihologie

În mod normal, tratamentul psihologic în cazul fobiilor implică terapie prin expunere (vezi și articolul ”Ce sunt fobiile și cum se tratează ele?”): fobicul este expus treptat la stimulul anxieogen până ce aversiunea față de acesta scade. De exemplu, un om cu acrofobie (teamă de înălțimi) poate fi expus stimulului fobic prin a-l ruga să urce niște scări. Întâi două-trei, în ședința următoare mai multe, în următoarea și mai multe. Apoi e posibl să fie dus de terapeut pe un balcon unde, lipit de perete, să aștepte o vreme pentru a vedea că nimic rău nu se poate întâmpla. Ulterior distanța dintre el și marginea balconului este micșorată treptat în cadrul următoarelor ședințe până ce clientul sau pacientul este capabil să stea cu mâinile pe balustradă și eventual să privească în jos. Expunerea secvențială dă roade dar implică un dram mai mic sau mai mare de anxietate din partea suferindului.

Așa se face că Hakwan Lau de la University of California, Los Angeles, a găsit o nouă metodă de combatere a fobiilor și tratare a acestora. Expunerea nu se mai face în mod conștient ci mod inconștient. Experimentul care a ajuns la concluzia că expunerea la stimulii fobici în mod inconștient poate duce la eliminarea stresorilor implicați a expus mai multe persoane la o serie de 40 de imagini. Din aceste 40 de imagini persoanele trebuiau să aleagă două pe care le considerau ca inspirând teamă (șerpi, păianjeni, câini). Apoi, conectați la un scanner fMRI, au fost rugați să îndeplinească anumite sarcini cu promisiunea că de le vor îndeplini vor primi stimulente în bani.

Atunci când tiparul inconștient de activitate din cortexul vizual înregistra o imagine cu potențial anxiogen, persoana în cauză era recompensată chipurile pentru că a îndeplinit cu succes sarcina atribuită ei. Acest feedback pe cale neuronală i-a încurajat pe participanți să se gândească inconștient la stimulul anxiogen deoarece l-au asociat cu recompensa. Fără să realizeze ceea ce fac, persoanele căutau recompensa financiară și au început să priceapă inconștient că ori de câte ori se gândesc la stimulul anxiogen urmează să fie recompensați. Astfel s-a eliminat treptat variabila anxietății iar după trei ore de asemenea tratament nivelul lor de anxietate la expunere scăzuse dramatic. După această perioadă de timp o poză cu un câine pentru o persoană cu canofobie a produs mai puțină substanță prin glandele sudoripare iar amigdala a afișat mai puțină activitate, semn că centrul fricii din creier nu mai era atât de stimulat de imaginile stimulului fobic.

Ceea ce cercetătorii de la Universitatea din California plănuiesc să facă este să realizeze un studiu longitudinal și să reia contactul peste alte trei luni cu participanții la studiul princeps, totul cu scopul de a-i întreba dacă se mai tem de animalele care fac obiectul fobiei lor. Autoraportarea fricii este cheia în stabilirea reușitei tratamentului afirmă Joe leDoux de la  New York University. Dacă acest tratament se dovedește eficient, ar putea fi ulterior folosit în tratarea PTSD-ului și a anxietății generalizate.

Publicat online ieri în prestigioasa revistă Nature, studiul poate fi accesat și citit integral aici.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *