Narcisismul şi tulburarea de personalitate narcisistă

narcisism

Aţi auzit de multe ori termenul. ”Narcisism”. Prin ce se caracterizează totuşi narcisismul şi ce înseamnă el din punct de vedere psihologic? Dacă ar fi să găsim o definiţie, narcisismul s-ar putea traduce prin egoism excesiv, dragoste exagerată de sine. Narcisiştii au o foarte bună părere despre ei înşişi şi au o viziune distorsionată de grandoare când vine vorba de propriile lor abilităţi şi talente. Mai mult, narcisiştii au o dorinţă insaţiabilă de a le fi recunoscute şi admirate respectivele talente. Termenul vine din mitologia greacă, mai exact din povestea lui Narcis care, văzându-şi imaginea reflectată în apă, s-a îndrăgostit de acea imagine.

Narcisiştii sunt atât de centraţi pe sine încât uită de ceilalţi. Trebuie să înţelegeţi că pentru un narcisist ceea ce contează mai mult decât orice altceva este propria persoană. De aceea narcisiştii dau dovadă de o lipsă aproape totală de empatie. Le poţi povesti cele ai grele clipe ale vieţii tale şi să ai surprinderea să îţi taie brusc vorbele şi să înceapă să discute despre propriile lor probleme. Prin urmare, persoanele cu o personalitate narcisistă au dificultăţi în a păstra relaţii satisfăcătoare cu ceilalţi.

O altă trăsătură a narcisiştilor este faptul că sunt intoleranţi în faţa criticii. Cel mai rău lucru pe care îl poţi face unui narcisist este să-l critici. Critica respectivă poate fi reală sau doar percepută, ceea ce înseamnă că un narcisist e nevoie doar să-şi imagineze că ale tale cuvinte sunt vag critice ca să înceapă să te deteste. Persoanele cu acest gen de personalitate tind să flateze oamenii care îi admiră şi să îi urască pe cei care nu le aprobă calităţile. Se folosesc de alţi oameni ca de obiecte fără să ia în calcul factorul uman. Pentru un narcisist eşti doar o cale de a atinge un scop. Caracteristică lor este lauda de sine, fie sub formă subtilă, fie directă. La fel – au tendinţa de a-şi umfla realizările pentru a extrage un maximum de admiraţie din cei din jur. Narcisiştii se pretind experţi în anumite lucruri şi sunt incapabili să vadă lumea prin ochii altora. De asemenea, sunt incapabili să exprime recunoştinţă sau jenă.

Sunt exploatatori, au un simţ foarte dezvoltat al îndreptăţirii, sunt invidioşi, aroganţi şi au tendinţa de a se privi pe ei înşişi ca fiind lipsiţi de defecte. Nivelul scăzut al ruşinii este o altă caracteristică a lor. Patologic vorbind, narcisismul se poate transforma în tulburare de personalitate narcisistă, caracterizată printre altele de o capacitate minimală sau limitată de a simţi emoţii, nevoie excesivă de afirmare şi admiraţie, megalomanie, stimă de sine crescută. Cei cu tulburare de personalitate narcisistă se văd ca fiind oameni unici, speciali. Sunt totodată reci şi impasibili la problemele altora, înşelători şi lipsiţi de scrupule. În prezent se estimează că 1% din populaţia planetei are tulburare de personalitate narcisistă.

Ca orice altă tulburare, tulburarea de personalitate narcisistă se poate trata. Aparte de factori biologici şi genetici, una din cauzele tulburării de personalitate narcisiste este atenţia excesivă oferită de părinţi copilului în primii ani de viaţă. Un copil care este lăudat constant şi niciodată tras la răspundere pentru greşeli are şanse – în conjuncţie cu influenţe de ordin biosocial – să dezvolte ulterior în viaţă tulburare de personalitate narcisistă. Pentru a afla mai multe despre această tulburare de personalitate consultaţi un psiholog.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică) şi cea de Litere (Biblioteconomie). A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

5 răspunsuri

  1. august 22, 2015

    […] vedem acum care celebrităţi au fost diagnosticate cu tulburare de personalitate narcisistă. Fostul dictator Saddam Hussein; actorii Alec Baldwin, Sharon Stone şi William Shatner; pictorul […]

  2. septembrie 8, 2015

    […] se implică în acţiuni periculoase; tipul care îşi apără reputaţia – are trăsături narcisiste, doreşte să pară infailibil, invicibil, formidabil, devine nervos dacă îi este pus la […]

  3. septembrie 10, 2015

    […] de personalitate schizoidă, tulburarea de personalitate schizotipală, tulburarea de personalitate narcisistă sau tulburarea de personalitate […]

  4. septembrie 23, 2015

    […] bebeluşul şi pleacă mulţumită de strigătele acestuia. Ulterior, filmul ne înfăţişează tulburarea de personalitate narcisistă în toată splendoarea ei, cu mama concentrată mai mult pe propriile ei probleme decât pe copil. […]

  5. octombrie 2, 2015

    […] conferă acest drept. Din cauză că îi percep pe cei din jur ca pe obiecte de care se pot folosi, narcisiştii pot cere celorlalţi să facă lucruri şi o pot face cu un deosebit simţ al […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *