Modificări pe site

Întrețin Psihoradea.com din 2013. Site-ul a adunat aproape 200 de articole, o mulțime de tutoriale video și chestionare în care am investit timp și bani. Cu părere de rău observ că tot mai multe articole scrise de mine apar prin reviste sau pe alte site-uri, preluate prin copy/paste, semnate de alții. Plagiatul mă deranjează și-mi aduce un deserviciu. Am încercat cu metode tehnice de a proteja textele de right-click dar oamenii au găsit alte căi de a prelua articole. Așa că am luat decizia să le scot de pe site. Având în vedere că multe dintre texte le găsiți în cartea mea ”Tainele psihologiei”, plagiatorii vor trebui de acum să se războiască cu cei de la Editura Crux Publishing și avocații lor. Eu nu am timp de scris e-mail-uri și lăsat comentarii pe bloguri cerând explicații care oricum nu îmi sunt oferite. Cei care doresc textele pot cumpăra cartea dar nu le vor mai găsi pe acest site. De rămas au rămas tutorialele video (care sper că nu vor fi preluate și ele și editat textul lor care face trimitere spre acest site), articolele despre software (ca să aveți link de download căre programe) și bateriile de teste gratuite pe care le-am implementat pentru colegii psihologi și care nu au cum să fie preluate.
Îmi pare rău că s-a ajuns la asta dar nu prea am de ales.