Exemple de episoade de manie din tuburarea bipolară I

Internetul este plin de forumuri de suport şi pagini web descriind experienţa oamenilor cu tulburarea bipolară. Pentru a înţelege mai bine cum se manifestă episoadele de manie din tulburarea bipolară am ales să adun şi traduc câteva poveşti împărţite online de suferinzi.

Ei bine, într-o zi eram atât de manic încât am crezut că sunt Isus Cristos şi m-am dezbrăcat în pielea goală în mijlocul străzii. Am rămas întins acolo în formă de cruce până ce cineva a chemat poliţia. Iar când au ajuns, m-au băgat cu forţa într-o ambulanţă. Le-am spus că am fost trimis din viitor pentru a salva lumea. (dEv)


Am primit 6000 de dolari despăgubiri pentru o maşină furată şi am dat toţi banii unor oameni pe care-i credeam nevoiaşi. M-am îndrăgostit de (defapt am devenit obsedată de) un bărbat rus şi credeam că aş putea conduce planeta dacă am avea un copil născut din cele două puteri ale lumii… (Maureen)


Le-am spus celor din biserică faptul că urmează să candidez pentru preşedenţia Statelor Unite.[…] Am sunat-o pe Hillary Clinton şi i-am lăsat un mesaj prin care-i spuneam că vreau să fiu primul preşedinte de sex feminin al Statelor Unite. (Michelle Clark)


[…] am sunat-o pe una din surorile mele la 4.30 dimineaţa ca să-i spun că linia telefonică ne este ascultată, că cei din massmedia mă caută, şi că sunt privită prin camere video instalate în apartamentul meu. Când a venit la mine a doua zi am devenit extrem de agitată şi am lovit-o cu telefonul. (neondreams)


[…] când aveam vreo 20 de ani am trecut printr-un episod manic de proporţii mari. N-am dormit o săptămână. Când am ieşit din episod vândusem tot ceea ce aveam. Tot. Conform unui prieten, am stat treaz zile întregi punând preţuri pe toate obiectele din casă apoi am făcut o vânzare generală. Mi-am vândut chiar şi pisica. Am folosit banii să cumpăr o dubă VW de camping şi aveam de gând să o conduc până ce dădeam de o comună. (Keola)


Primul meu episod manic a avut loc în 2003 când am avut o cădere nervoasă. Concentrarea şi puterea de focalizare au dispărut într-o dimineaţă când m-am trezit şi simţeam că sunt în cădere liberă. Am început să aud voci de îngeri vorbindu-mi şi i-am văzut în Rai. Am avut halucinaţii cu Isus şi multe alte spirite cât am fost psihotic. (Volante)


Eram convins că sunt o super-fiinţă, un supererou. Am petrecut zi după zi încercând să călătoresc prin timp. […] Într-o zi am mers la şcoală în timpul unui episod manic şi m-am trezit scriind un eseu de 25 de pagini despre cum 1 egal cu 0. Am numit asta ecuaţia credinţei. Credeam că am rupt o barieră în tărâmul spiritual dovedind că 1 este egal cu 0. […] Călătoria în timp nu este posibilă azi, dar cât eram maniacal credeam cu adevărat că sunt capabil să o realizez. Credeam că am nevoie de unelte de călătorit în timp ca să pot face asta. Uneltele mele erau căşti antifonate, un ceas stricat, două brăţări, un iPod, un clopoţel şi un ceas colorat. Mergeam în baie cu aceste obiecte, complet gol, cu marker permanent trasat pe tot corpul şi încercam să călătoresc prin timp. (Scone)

Mai multe despre tulburarea bipolară şi cum se manifestă ea puteţi citi aici.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. octombrie 26, 2016

    […] fost să determine dacă nu cumva nivelul ridicat de acid uric ar putea cauza sau influența cumva starea de manie. Surprinzător, persoanele diagnosticate cu tulburare bipolară aflate în stadiul de manie au […]

  2. octombrie 27, 2016

    […] cazurile de schizofrenie sau de tulburare bipolară în stadiul manic, un simptom des întâlnit este cel al vorbirii rapide. Suferinzii vorbesc mult și des și în […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *