Eşti bolnav mereu? S-ar putea să nu fii.

Te doare capul în fiecare zi, dar indiferent la câţi medici te-ai dus şi câte calmante ai luat, durerea persistă. Simţi înţepături în spate, durere în articulaţii, durere în piept. Ameţeşti, îţi este greaţă, inima îţi bate cu putere. Dar fiecare medic care te consultă spune că nu găseşte nimic în neregulă cu tine. E timpul să consulţi un psiholog pentru că s-ar putea să ai tulburare somatoformă.

Tulburările somatoforme sunt un grup de tulburări în care pacienţii prezintă o mulţime de simptome misterioase care implică durere fizică, simptome care nu pot fi explicate de medicină. Suferinzii sunt mereu preocupaţi de starea lor de sănătate, consultă medic după medic, strâng cutii de pastile şi sunt atenţi la fiecare localizare a durerii.

Cei cu hipocondrie de exemplu sunt convinşi că au o boală serioasă. Ei cred că orice mic simptom este un semn al problemelor medicale grave cu care se confruntă. O simplă durere de cap devine tumoare la creier. Asemenea persoane sar din doctor în doctor până găsesc pe cineva care să le confirme diagnosticul pe care şi l-au pus singure. Dacă un medic afirmă că nu este nimic în neregulă cu ele, doctorul a greşit, nu este în temă, nu a pus un diagnostic bun sau pur şi simplu e insensibil la durerea lor.

Viaţa socială a persoanelor cu hipocondrie este afectată din cauza preocupării excesive a bolii imaginate şi s-a putea să-şi concentreze atenţia asupra anumitor locuri din corp precum capul sau inima, căutând în permanenţă ceva care să le confirme faptul că sunt bolnave. Sunt persoane anxioase, nervoase şi/sau depresive. Cei care sunt incapabili să exprime emoţii sunt mai susceptibili să dezvolte hipocondrie. Durerea percepută este localizată de cele mai multe ori în zone generale ale corpului: piept, spate, ficat, cap. În multe cazuri, persoanele ipohondre suferă şi de tulburare de personalitate histrionică.

Tulburarea de somatizare este o altă formă a tulburărilor somatoforme. Începe înainte de vârsta de 30 de ani iar persoanele cu tulburare de somatizare au un lung istoric al consultaţiilor la doctor. Simptomele includ dureri, probleme gastrointestinale, libido scăzut, paralizie sau crize.

Tulburarea de conversie este o altă subramură, caracterizată prin paralizie, orbire sau amorţeală. Deşi simptomele de ordin fizic nu sunt reale, cei cu tulburare de conversie nu se prefac a fi orbi sau paralizaţi ci cred cu adevărat că nu mai văd sau nu se mai pot mişca. Au dificultăţi în a înghiţi, în a urina, tremură şi pot să leşine. Pot să-şi piardă simţul tactil, auzul, văzul.

După cum vedem, nu toate durerile fizice pot fi rezolvate de către un medic. În unele cazuri, atunci când cauze fizice clare nu au putut fi identificate, e nevoie de ajutorul unui psiholog. Dacă aveţi rude sau prieteni care se plâng de multă vreme că suferă de boli sau dureri iar medicamentele şi doctorii nu i-au putut încă ajuta, poate ar fi timpul să-i duceţi în cabinet la psiholog pentru o consultaţie. În multe cazuri, cu un tratament adecvat, simptomele lor pot să dispară în timp.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *