Dependenţa de păcănele: explicaţii psihologice şi statistici

Jocurile de noroc fac parte din istoria omenirii. Odată cu influxul de tehnologie, acest segment extrem de profitabil şi-a mărit câştigurile oferind acces la posibile surse de venit rapid. Aparatele de tip slot machine – ”păcănelele” în limbaj stradal – sunt în jur de 70.000 la număr în România; există 30.000 de agenţii de pariuri în ţară şi numărul lor este în creştere.

În 2012, GfK România realiza un studiu care afirma că suma medie cheltuită de români pe aparate de tip slot machine este de 100 RON pe lună. 3% dintre români participă la asemenea jocuri de noroc, un număr de patru ori mai mic decât cel din alte ţări europene. În Marea Britanie – de exemplu – numărul celor care participă la jocuri de noroc de tip slot machine este de 13% (conform unor date din 2010). Revenind la România, oraşele în care se pariază cel mai mult la păcănele sunt Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Timişoara.

Dar de ce crează adicţie păcănelele? În primul rând pentru că, spre desosebire de un joc de poker între concurenţi umani, contactul cu un aparat îţi permite să treci de la o etapă la alta fără să fii deranjat de interacţiunea umană. Acţiunea este continuă, solitară şi rapidă. Nu te întrerupe nimeni din joc ca să-ţi împartă cărţi, aparatul o face într-o fracţiune de secundă şi astfel eşti legat în permanenţă de proces în sine. Nici măcar acţiunea de a manevra banii nu mai este necesară deoarece aparatele acceptă un credit pe care îl poţi introduce la începutul jocului şi care ulterior scade pe măsură ce pierzi. Astfel eşti privat şi de pauza necesară a manevrării banilor, pe lângă cea dată de o oarecare interacţiune umană.

În anii ’80, pe atunci nou-lansata ediţie a Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) creată de American Psychiatric Association (APA) clasa deja adicţia de jocuri de noroc ca pe o tulburare de control a impulsului, alături de piromanie, cleptomanie şi tricotilomanie. Mecanismul neuropsihologic are de-a face cu receptorii de dopamină din creier. Atunci când cineva joacă la păcănele, sistemul de recompensare al creierului intră în acţiune şi eliberează dopamină, ceea ce face ca persoana angajată în joc să se simtă bine. Exact ca şi în cazul dependenţilor de droguri care au nevoie de o doză din ce în ce mai mare pentru a atinge un nivel acceptabil de satisfacţie, jucătorii de păcănele caută aceeaşi plăcere riscând din ce în ce mai des în cadrul jocului şi pe sume din ce în ce mai mari.

Un aparat de păcănele afişează în mod electronic un ciclu de simboluri care se rotesc. Rotirea e vizibilă cu ochiul liber şi-i dă jucătorului impresia că stă în faţa unui aparat mecanic. Dar deşi rotirea prezentată pe ecran prezintă în jur de 22 de simboluri, mecanismul electronic jonglează de fapt cu vreo 64 de posibilităţi şi acelea sunt cele luate în considerare când e vorba de câştig sau pierdere. Conform unui expert în algoritmi matematici pe nume Kevin Harrigan, dacă păcănelele ar oferi câştigul după ceea ce i se afişează omului pe ecran cât timp rolele cu simboluri se rotesc, jucătorii ar câştiga în 297% din cazuri.

Un studiu din 2014 afirmă că adicţia de jocuri de noroc (şi implicit de păcănele) se poate trata prin blocarea unor receptori de dopamină (D4) cu medicamente. Un alt studiu afirmă că jucătorii tind să atribuie caracteristici umane aparatelor de ”păcănele” şi că adicţia pentru ultimele creşte cu cât jucătorul vede aparatul ca fiind o fiinţă vie. Oamenii tind să îmbibe stări mentale umane în entităţi non-vii, un efect numit ”antropomorfism”. Aşa cum copiii atribuie caracteristici umane păpuşilor ori cum uneori ni se pare că maşina vrea să ne facă în ”ciudă” atunci când ne grăbim şi nu porneşte la prima cheie, la fel – jucătorii de păcănele văd într-o măsură mai mică sau mai mare aparatele ca pe fiinţe vii. Umanizarea aparatelor electronice lasă impresia că şansa de câştig este aceeaşi ca şi cea pe care ai avea-o atunci când ai juca cu o persoană reală, ori în realitate mecanismul electronic este cel care o decide.

Conform cercetărilor GfK Romania din 2012, din cei 3% români care joacă la păcănele, o treime o fac săptămânal. 6% dintre bărbaţi şi 1% dintre femei preferă aparatele mecanice, cu 4% în mediul urban şi 2% în mediul rural. 6% dintre românii cu vârste între 18 şi 34 de ani şi 1% din românii de peste 35 de ani au participat în ultimul an la jocuri de noroc tip ”slot machine”. Vârsta medie a jucătorului de păcănele din România este de 29 de ani, cu 92% din ei fiind bărbaţi. 65% dintre aceştia sunt necăsătoriţi iar 74% nu au copii. Venitul mediu al jucătorului de păcănele din România este de 1274 RON. 55% dintre jucătorii de păcănele merg în localuri cu asemenea aparate însoţiţi de prieteni, rude sau amici.

Bărbaţii participă mai des la jocul de păcănele deoarece sunt mai competitivi decât femeile. Mediul urban oferă o pondere mai mare a populaţiei pe metru pătrat şi prin urmare numărul de localuri de păcănele este mai mare decât cel din mediul rural. Persoanele necăsătorite sau fără copii tind să joace mai des la jocuri de noroc deoarece responsabilităţile finaciare ale acestora sunt mai mici decât ale celor cu familie. În plus, influenţa socială a altora în decizia de a juca justifică acel procent de 55% dintre români care vizitează localuri cu păcănele însoţiţi de alte persoane.

Adicţia de păcănele (sau jocuri de noroc, în general) se poate trata cu ajutorul unui psiholog şi a terapiei şi este bine să fie abordată din timp.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *