Cum scade sexul anxietatea socială

Anxietatea socială se traduce prin teama de a fi analizat de alte persoane şi teama că o asemenea analiză va fi defavorabilă subiectului, ceea ce va duce ulterior la respingere şi evaluări negative. Cei cu anxietate socială evită contactul cu restul lumii iar asta în schimb îi privează de activităţi precum intimitate, suport social sau râs. Aşa se face că anxietatea socială este asociată cu dificultăţi interpersonale şi deficite în ceea ce priveşte emoţiile pozitive.

Teoreticieni psihologi au afirmat că noi, ca fiinţe umane, avem un mecanism prin care putem recunoaşte gradul în care suntem acceptaţi sau nu de ceilalţi – un sociometru dacă doriţi. Când detectăm un posibil pericol care ar putea semnaliza respingerea, sistemul nostru intern ne dă de veste prin discomfort psihic. Aceste sentimente negative lipsite de comfort ne opresc din activitatea zilnică şi ne forţează să luăm măsuri pentru a putea evita evaluarea negativă. Efortul de a face managementul situaţiilor sociale stresante cere un consum de energie mare şi ne extenuează fizic şi mental.

Un studiu a căutat să vadă relaţia dintre anxietatea socială şi relaţiile interpersonale; dacă ultimele sunt afectate de anxietatea socială şi dacă, per ansamblu, cei cu anxietate socială sunt mai implicaţi în relaţii intime decât ceilalţi. A reieşit că oamenii cu anxietate socială evită să afişeze emoţii în relaţiile cu partenerii lor, că evită conflictele cu aceştia şi că sunt mai dependenţi de partenerul de viaţă decât ceilalţi oameni.

Dar care este legătura sexului cu anxietatea socială? Un alt studiu din 2013 a urmărit să vadă dacă sexul are vreo influenţă asupra comportamentului şi emoţiilor negative ale celor cu anxietate socială. Vreme de 21 de zile, 172 de studenţi au folosit fiecare câte un jurnal pentru a înregistra frecveţa şi calitatea relaţiilor lor sexuale precum şi nivelul de anxietate socială pe care l-au resimţit. A reieşit că a fi activ sexual într-o zi însemna să ai o anxietate socială scăzută în ziua imediat următoare. Mai mult, cei grav afectaţi de anxietate socială au raportat că, cu cât s-au simţit mai conectaţi cu partenerul în timpul partidei de sex şi cu cât acea partidă a fost satisfăcătoare, cu atât nivelul lor de stres cauzat de anxietatea socială de a doua zi a fost mai mic. Mai interesant de observat este faptul că aceleaşi rezultate au fost obţinute indiferent dacă era vorba de sex romantic cu un partener mai vechi ori sex ocazional cu parteneri aleatorii.

Rezultatele sugerează că activitatea sexuală reduce considerabil anxietatea socială şi modul în care cei cu anxietate socială percep evaluările negative din partea celorlalţi.

Şi alte studii au descoperit relaţii între activitatea sexuală şi starea de bine de a doua zi. Sexul scade stresul în următoarele 24 de ore şi ne permite să vedem lumea socială cu alţi ochi. Ochi mai înţelegători, mai puţin temători. Sexul cu partenerul are scop nu doar de reproducere ori de plăcere dar şi de socializare ulterioară, permiţându-ne să ne integrăm mai eficient în societate.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *