Ce este ADHD-ul?

ADHD-ul la copii se caracterizează prin trei elemente: inatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate. Copii cu ADHD sunt greu de făcut să fie atenţi la sarcinile pe care le primesc la şcoală. Ei neglijează detaliile, nu ascultă atunci când un adult li se adresează şi nu sunt capabili să-şi facă singuri temele pentru acasă. Orice sarcină care presupune un efort intelectual este evitată şi copilul se pierde des în lucruri mici care-i distrag atenţia (televizor, jucării, marginile caietului de teme, forma pixului). Copiii cu ADHD pierd uneori lucrurile care le sunt necesare sarcinilor sau activităţilor de la şcoală, sunt uituci şi neastâmpăraţi. Se joacă des cu mânuţele sau picioarele şi se foiesc constant.

Uneori, copiii cu ADHD se pot ridica din locul lor în sala de clasă în timpul orei şi pot începe să se plimbe ori să solicite atenţia altor copii. Se caţără excesiv, fie prin copacii din curte fie pe barele destinate jocului. Sunt mânaţi încontinuu de o animare internă şi rareori pot să se joace în linişte de unii singuri.

Fiind impulsivi, copiii cu ADHD nu au răbdare ca adultul să termine de formulat o întrebare ci se hazardează în răspuns trântind o replică în avans. Nu au răbdare şi nu vor să îşi aştepte rândul când vine vorba de joacă sau activităţi, ceea ce crează probleme în mediul şcolar şi în relaţia cu cei de vârsta lor. Majoritatea acestor simptome apar înainte de vârsta de 7 ani şi la acestea se adaugă întreruperile excesive şi deranjul provocat atât adulţilor cât şi covârstnicilor.

Mediul în care este crescut copilul are un aport de 20% în dezvoltarea ADHD-ului iar unele teorii susţin că predispoziţia pentru tulburarea de deficit de atenţie este cel puţin parţial moştenită. Fumatul şi consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii pot şi ele contribui la dezvoltarea ulterioară a ADHD-ului în copil. Alte teorii susţin că aditivii alimentari introduşi în mâncare în ultimele decenii au făcut ca rata de ADHD în rândul copiilor să crească considerabil. Greutatea scăzută la naştere, complicaţiile survenite la naştere precum şi o rată scăzută în ceea ce priveşte bătăile inimii toate pot contribui la dezvoltarea ADHD-ului.

O ipoteză aparte o constituie cea care afirmă că există o dereglare a nivelului de dopamină şi noradrenalină în creierul acestor copii. Medicamentele cu efect direct asupra acestora două s-au dovedit eficace în combaterea ADHD-ului. O altă ipoteză afirmă că acei copii cu ADHD au o reactivitate scăzută la stimulii noi de o intensitate pe care ceilalţi copii o percep ca fiind normală. Comportamentul celor cu ADHD este unul de permanentă căutare de stimuli iar această ultimă ipoteză confirmă parţial faptul că inatenţia celor cu ADHD se datorează incapacităţii de a fi activaţi de stimuli normali.

Agresivitatea părinţilor, depresiile din familie sau faptul că familia este săracă pot contribui ca factori în dezvoltarea ulterioară a ADHD-ului. Problemele familiale ori certurile susţinute din cadrul acesteia pot fi înregistrate timpuriu de către copil şi, ca atare, acesta poate dezvolta ADHD de pe urma lor.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. noiembrie 13, 2016

    […] că 45% din cinci milioane de copii din Statele Unite nu au primit tratament corespunzător pentru ADHD și – cel mai probabil – nici nu au fost identificați ca având această tulburare. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *