Câteva clarificări despre analfabetismul funcțional

De ceva vreme au apărut în presă articole care afirmă că 42% dintre copiii de 15 ani din România sunt analfabeți funcțional. Cuvântul ”analfabet” în sine are o conotație negativă, în special în conștiința comună. De aceea se cer anumite clarificări și diferențieri între ”analfabet” și ”analfabet funcțional”.

Analfabetismul în forma lui pură presupune că persoana analfabetă este incapabilă sau vag capabilă să distingă cuvinte, litere, să se exprime în scris sau să citească. O persoană analfabetă nu va recunoaște – de exemplu – cuvinte de bază precum ”casă” sau ”copac”, nu va fi capabilă să-și scrie propriul nume ori va întâmpina reale dificultăți în recunoașterea literelor și cifrelor. Prin contrast, analfabetismul funcțional presupune o cu totul altă definiție. Un analfabet funcțional este capabil să scrie sau să citească dar o face cu dificultate uneori. Un analfabet funcțional poate comunica în scris prin propoziții simple și le poate înțelege și folosi în viața de zi cu zi. Dar având un vocabular limitat și abilități limitate în scris și citit, acest fapt în sine reprezintă un impediment în funcționarea optimă de zi cu zi și în acordarea la cerințele societății.

Studiul de la care au pornit aceste articole de presă a fost realizat de către Centrul de Evaluare și Analize Educaționale și poate fi citit integral aici. Aparte de cifra fatidică ce a stârnit reacția publicului, concluziile studiului sunt mai importante decât procentul vehiculat. Iar una dintre aceste concluzii este că deși produsul intern brut al României a crescut de la revoluție încoace, starea de sărăcie a populației s-a menținut la un nivel constant. Iar explicația rezidă în faptul că adulții sunt prea slab pregătiți profesional pentru a reuși să ajungă să ocupe locuri de muncă bine plătite. Lipsa de pregătire profesională se trage din starea sistemului de educație, de la cel preșcolar și până la cel postuniversitar.

Studiul celor de la CEAE concluzionează cu ideea că scăderea analfabetismului funcțional ”se poate realiza nu doar prin programe suport, ci este nevoie de reforme structurale în sistemul de educație”. Reforme și programe care presupun timp, și în acest sens este dat exemplul Poloniei căreia i-a fost necesar aproape un deceniu pentru a reduce rata analfabetismului funcțional din rândul adolescenților de la 22% la 14%. În condițiile în care în România acest procent se ridică la 42%, durata de diminuare a acestuia la 35% este estimată de către Centrul de Evaluare și Analize Educaționale la 8 ani, dar numai în condițiile aplicării unui pachet de reforme care presupun – printre altele – introducerea evaluărilor naționale standardizate, educația centrată pe elev, programe de formare continuă dedicate chiar cadelor didactice și evaluarea obiectivă a aportului lor la procesul educațional.

Mai jos aveți o statistică OECD preluată din studiul CEAE care prezintă poziția României în ceea ce privește analfabetismul funcțional din rândul tinerilor de 15 ani în raport cu poziția altor țări precum Argentina, Iran sau Grecia. Prin analfabetism funcțional se înțelege și lipsa unor ”abilități de bază de gândire critică și rezolvare de probleme”. Acești adolescenți de 15 ani din România ”nu pot selecta informația relevantă și nu pot face raționamente elementare”, afirmă studiul. Ceea ce reprezintă desigur probleme stringente ale societății românești, probleme cu efect pe termen lung asupra acestei societăți.

chart
Ca o concluzie a titlului, acel procent de 42% nu reprezintă suma copiilor de 15 ani din țară care nu pot citi sau scrie ci procentul acelora care, deși au aceste abilități, nu se pot folosi de ele într-un mod eficient, în acord cu cerințele mediului și ale societății în care trăiesc.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. radu spune:

    Daca mergi in scolile de la sat sa vezi cati copii de 14 ani nu stiu sa scrie si sa citeasca, vezi ca trece procentul de 50%, apoi luand in calcul si cei care nu merg deloc la scoala si ca aproape jumate din elevii tarii sunt la sat, deja realitatea e ingrijoratoare. Desi studiul asta nu se refera chiar la scris si citit procentul pe tara cred ca ajunge tot acolo , la 40% care au dificultati de a citi si scrie. Nu stiu deloc citi sau citesc pe litere si scriu cu dificultate. Si tot cam procentul ala are dificultati de a rezolva probleme banale, asta rezultand din studiul de mai sus. Asta inseamna ca acestia nu se descurca intr-un job normal , poate cel mult ca muncitori necalificati, dar oricum nu intr-un sector pefromant al economiei, sau in firme/ companii cu asteptari mari la angajati. Asta clar ne trage jos si cred ca e un procent destul de important de luat in considerare.

    • Răzvan T. Coloja Răzvan T. Coloja spune:

      Din păcate asta e realitatea – cea expusă de tine. Și da – dacă raportăm mediul rural la cel urban, în primul rata abandonului școlar și a analfabetismului de orice tip este cu mult mai mare. Și cred că estimările celor care au realizat studiul menționat mai sus, cum că în 8 ani am putea în condiții optime să reducem procentul respectiv, sunt în cel mai bun caz lipsite de realism. România are nevoie de o rescriere a instituțiilor legate de procesul educațional și o modificare substanțială în cazul instituțiilor care se ocupă ulterior de formarea profesională a oamenilor. Dar cum în ecuație sunt implicați factori politici, economici și sociologici mă îndoiesc că o modificare substanțială e realizabilă în următorii 30-40 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *