Agresivitatea la copii

Copiii agresivi sunt o problemă atât pentru familie cât și pentru ceilalți copii cu care interacționează. Cauzele agresivității lor sunt diverse și variază de la factori familiali și până la modul în care aceștia percep pericolul. Una din teorile agresivității la copii afirmă că aceștia au un nivel scăzut al arousal-ului. Prin urmare, nu reacționează la stimuli normali și caută activare prin alte metode. Teoria învățării sociale a lui Seligman afirmă că acești copii preiau deprinderi agresive prin studierea comportamentului celorlalți – de cele mai multe ori al părinților. Dacă copilul se trage dintr-o familie dezorganizată ori dacă între părinți există probleme maritale, asta la rândul ei poate duce la o creștere a agresivității în copil obținută prin învățare. O explicație psihologică stă în faptul că în cazul problemelor maritale, unul din părinți caută de obicei un aliat în persoana copilului, permițându-i totodată acestuia lucruri pentru a nu rupe alianța pornită împotriva celuilalt părinte. Stilul permisiv al părintelui aliat și implicit stilul mai punitiv al celuilalt părinte care încearcă să-și pedepsească copilul atunci când greșește intră în conflict. Copilul percepe acest conflict ca pe o inconsistență: este pedepsit doar uneori, așa că experimentează și riscă, presupunând că va putea scăpa basma curată și data viitoare. În plus, tensiunile din familie sunt exteriorizate de copil asupra altor copii, de obicei la școală sau la locul de joacă.

Prin urmare, de cele mai multe ori, comportamentul agresiv al copiilor este ori învățat în familie, ori un efect al unui stil parental excesiv de punitiv, permisiv sau neglijent. Agresivitatea copiilor poate fi verbală sau fizică sau se poate manifesta în ambele feluri. În caz că un copil nu respectă autoritatea părinților și a profesorilor, se ceartă mereu, dă vina pe alții pentru problemele lui și refuză să facă ce i se spune vorbim de opoziționism provocator. Tulburarea de conduită în schimb este mai gravă și se manifestă prin nerespectarea drepturilor celorlalți copii, nepăsarea față de regulile sociale, agresiune, furt, folosirea unor arme ce pot cauza vătămări fizice (bucăți de sticlă, cuie, obiecte contondente), tâlhărie, amenințări și chinuirea altor copii sau a animalelor.

Lăsate să iasă de sub control, opoziționismul provocator și tulburarea de conduită se pot transforma în tulburare de personalitate antisocială după vârsta de 18 ani. Uneori, în trecutul copiilor agresivi întâlnim și prezența ADHD-ului. În caz că există probleme în familie, copiii cu tulburare de conduită pot ajunge la un moment dat să folosească mecanisme de coping neadecvate precum consumul de droguri sau consumul de alcool la vârste mici. Consumul de substanțe și comportamentul similar învățat de la membrii familiei duc la marginalizarea de către societate a acestor copii care ajung să răspundă acestei marginalizări tot prin agresivitate.

O altă teorie cu privire la cauzele agresivității copiilor stă în modul în care aceștia percep situațiile ambigue. Puși în fața unei situații pe care nu o pricep prea bine sau în fața unei persoane asupra a cărei intenții nu sunt pe deplin convinși, acești copii reacționează prin agresivitate. Răspunsul le vine natural și se naște din nevoia de autoconservare. Este un răspuns ușor de obținut și rapid în fața unui potențial pericol sau a unui pericol închipuit. Prin răspunsul agresiv copilul își afirmă curajul, dominanța, sau încearcă să-și ascundă teama de necunoscut.

Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. În prezent este doctorand în Sociologie. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. martie 3, 2016

    […] poate prelua prin învăţare comportamentul rudelor. Un asemenea copil va dezvolta probabil opoziţionism provocator sau tulburare de conduită care ulterior se va transforma după vârsta de 18 ani în tulburare de personalitate […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *