5 lucruri pe care nu le ştiai despre memorie

Memoria este poate cel mai des studiat element în psihologie. Nu este de mirare că am învăţat destul de multe despre memorie şi procesul uitării şi că psihologia a descoperit câteva lucruri interesante în legătură cu cele două. În acest articol vom trece rapid peste cinci astfel de lucruri pe care nu le ştiai despre memoria ta.

  1. Tindem să ne amintim mai bine sarcinile neîncheiate decât cele încheiate. În psihologie îi spune ”efectul Zeigarnik” şi presupune că un obiectiv neîncheiat va stărui mai mult în mintea noastră decât unul finalizat cu succes. Trăim o anumită disonanţă dacă nu încheiem o sarcină deoarece este în natura umană să ne dorim să finalizăm lucrurile odată începute. Bluma Zeigarnik a fost o psiholoagă rusă care a observat într-un restaurant cum chelnerii îşi aminteau mai bine de comenzile nefinalizate şi aveau tendinţa să se întoarcă la mesele celor nehotărâţi, uitând în acelaşi timp de clienţii a căror comandă se încheiase.
  2. Tindem să ne amintim mai bine elementele atipice ale unui şir. Dacă ceva iese în evidenţă ne vom aminti mai bine de acel lucru decât de celelalte elemente componente care îl împresoară. În psihologie îi spune ”efectul von Restorff” şi a fost enunţat prima oară de către Hedwig von Restorff. Dacă mergem la cumpărături şi pe lista făcută de acasă avem un obiect notat cu o altă culoare de pix decât restul elementelor, ne vom aminti mai bine de acel obiect specific deoarece iese din tipar. Efectul vor Restorff explică de ce glumele cu elemente atipice prind mai bine la public ori de ce bizareriile comportamentale sunt atât de greu de şters din memoria colectivă a unei comunităţi. De asemenea, atunci când încercăm să reţinem un şir de caractere alfanumerice alcătuit din nouă cifre şi o literă ne vom aminti mai uşor de literă decât de restul caracterelor.
  3. Efectul Google”, numit după faimosul motor de căutare, se referă la dispoziţia oamenilor de a uita lucrurile despre care ştiu că pot fi găsite uşor online. Poartă şi numele de ”amnezie digitală” şi postulează că e mai puţin probabil să ne aducem aminte de acele elemente despre care ştim că sunt disponibile pe Internet.
  4. Tindem să ne amintim de realizările noastre ca fiind mult mai importante decât au fost în realitate. O zi de naştere organizată de noi şi sărbătorită moderat va rămâne în amintirea noastră ca un chef de pomină iar peştele prins acum cinci ani va rămâne în memorie ca fiind mai mare decât era în realitate. În psihologie îi spune ”biasare egocentrică” şi are loc deoarece încercăm să ne reprezentăm ca fiind mai valoroşi şi mai competenţi decât suntem în realitate pentru a păstra stima de sine la un nivel optim.
  5. Un alt lucru interesant despre memorie este ”efectul iluziei adevărului” care postulează că oamenii tind să fie de acord mai des cu afirmaţii pe care le-au mai auzit în prealabil. Mai mult, vor crede mai des că aceste afirmaţii sunt adevărate chiar dacă în mod conştient nu-şi pot aminti că le-au mai auzit înainte. Cu alte cuvinte, tindem să considerăm ca fiind adevărată o afirmaţie familiară mai des decât una cu care nu suntem familiarizaţi.
Răzvan T. Coloja

Răzvan T. Coloja

Psiholog în Oradea. A terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică), cea de Litere (Biblioteconomie) și masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere și Psihoterapii. A publicat cinci romane şi câteva articole în reviste de specialitate. Vizitează-i site-ul personal.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *